Comunitatea studenţilor care vor să scape

În perioada sesiunii, cuvintele cel mai frecvent întâlnite (de mine, pe grupurile electronice de discuţii), când studenţii schimbă e-mail-uri şi spun cam ce cred ei despre examene, sunt "a scăpa", "să scăpăm", "scăpat"... DEX-ul zice aşa:
a scăpa= "a se desprinde din...", " a se elibera, a se salva -dintr-o cursă, dintr-o strânsoare etc." "a se descătuşa", "a se strecura prin...", "a ieşi cu bine dintr-un necaz, dintr-o încurcătură, dintr-o situaţie grea", "a se feri de..." "a evita", "a se apăra de...". Sună promiţător. Mai zic?

Aşa cum ne place: dragoste şi încredere în cuplu...

Love Poem

by Bansky

Beyond watching eyes
With sweet and tender kisses
Our souls reached out to each other
In breatheless wonder.

And when I awoke
From a vast and smiling peace
I found you bathed in morning light
Quietly studying
All the messages on my phone.

Un sociolog şi doi pinguini

A sociologist is driving in his car with two penguins on the backseat. When he stops at a gas station the service attendant cannot believe his own eyes: "Look sir, I don't want to mix in your private matters, but do you know you've got some funny animals there on your backseat? What are you going to do with them?".
The sociologist looks at his backseat and and says: "Oh yes I almost forgot, but I'm not sure what I should do with them". "Well sir", said the attendent, "if I were you I would go to the zoo with these penguins". "That's not a bad idea", said the sociologist, "I'll do that right away". A week later the sociologist comes to the gas station again, with the same penguins on the backseat. Now the penguins wear sunglasses and carry a towel over their shoulders. "Hey sir", said the service attendant, "I see you still have those funny penguins. So you didn't bring them to the zoo after all?" "Oh yes I certainly did", the sociologist said, "and they liked it very much. I thank you for your good advice. But today they want to go to the beach to get a nice tan ..."

(http://www.sociosite.net/funny.php)

Incompetente administrative

Iata cum incearca administratia caminelor din Leu sa ii convinga pe studenti sa pastreze curatenia... strategiile anterioare au fost cele de mai jos, nu in aceasta ordine, dar constante in ultimii 3 ani. Si in combinatiile 1+4, 2+4, 3+4, 1+3+4, 2+3+4, 1+2+3+4. Cearta n-a lipsit niciodata.

1. Amenintarea cu exmatricularea din cadrul facultatii urmate
2. Amenintarea cu expulzarea din camin
3. Amenintarea cu amenda
4. Diverse certuri distractive intre adminstratorul de camin si faptas, atunci cand era surprins in flagrant.

Schimbare totala de abordare, se pare. A reusit sa faca ceva afisul: sa-i faca pe studenti sa zambeasca. Nu functioneaza inca, nu dupa pattern-ul extrem cu care au fost obisnuiti. Sa presupunem insa ca se simt vinovati si responsabilizati. Cum trec ei insa peste pragmatismul lipsei locurilor de depozitare a gunoaielor?

Fapta buna ca un card de credit

Acum o luna scriam un post cu un citat cinic despre fapte bune. Cum ca faptele bune pot fi privite ca un depozit in banca ce creste. Eu prefer sa cred ca poate fi si ce am scris in titlul postului.

Luna asta am observat citatul respectiv desfasurandu-se. Se pare ca lucrurile bune nu sunt bune in sine, atat timp cat nu exista posibilitatea ca "cine trebuie" sa vada asta."Cine trebuie" e de obicei o persoana cu capital de imagine, social si intelectual ridicat(e). Un ajutor nu e ajutor daca nu e public si daca vreun beneficiu de imagine nu se castiga din asta. In alti termeni, asta se numeste PR sau managementul impresiei. Si am facut o mica analiza de discurs pe ajutorul dat. Si am ajuns la concluzia ca limbajul are capacitatea subtila de a te face sa pari exact asa cum vrei sa pari. Atunci cand esti inteligent. Pentru ca persoanele inteligente stiu cum sa foloseasca discursul in favoarea lor si in dauna nimanui.

Nu-mi dau seama daca sa apreciez ajutorul sau sa nu fiu incantata de teoria reciprocitatii fara reciprocitatea mea, care tocmai mi-a fost aplicata. Sau sa apreciez abilitatea cuiva de a face uz de teoria schimbului sau de consecintele neintentionate ale actiunii altora. Sunt intr-o dilema.

Cred ca nelamurirea si usoara mea iritare vin din urmatorul rationament: 1. O fapta buna facuta la solicitarea cuiva= un act moral asociat cu multumirea ca ai putut fi de ajutor. Finalitatea pare perfecta: ajuti si te simti si tu mai bine. Dar, hopa, apare imperfectiunea :2. Daca fapta buna facuta are mijloace mai putin etice (omisiune/ minciuna/ denaturare/ autoafisare) care te ajuta si pe tine, autor al faptei bune, mai e fapta buna? Sigur, finalitatea pare sa fie aceeasi. Ba, finalitatea e dubla si nu pare rea deloc: fapta buna si beneficiul tau, ca autor al faptei bune. Deci autorul faptei bune are de ales intre a avea o finalitate dezirabila si a avea doua finalitati dezirabile. Pare intuitiv ce ar alege, nu? E problematic ce inseamna “bun”, e drept. Si e problematic ce se intampla si cu mijloacele.

Sau poate nelamurirea mea vine din dificultatea de a intelege de ce multumirile mele nu sunt suficiente (ca solicitant direct si beneficiar al ajutorului) si e nevoie de construirea unui capital de imagine in ochii altei persoane, mai “cine trebuie”. De fapt, binenteles ca inteleg. Probabil ca pare mai rentabil sa primesti aprecierea unei persoane cu capital de imagine foarte ridicat, decat sa acumulezi aprecierile mai multor indivizi cu capital de imagine mai scazut. Hmmm. La fel si cardul de credit il folosesti peste capacitatile tale reale, fiind nevoit sa platesti ulterior peste aceleasi capacitati, pe care tot nu le detii. Risc eu comparatia asta.

Ei da, uite cu ce prostii imi umplu mintea, in loc sa-mi rezolv tema despre cum sa te joci cu intrebarile in ochii si in urechile repondentilor ca sa nu fuga de tine si sa-ti luxeze cercetarea.

Cinice...despre mită şi fapte bune

"Metodele folosite de el în calitate de magistrat erau simple. N-ar fi vândut niciodată un proces, oricât de mare ar fi fost mita, căci ştia că un judecător care dă o sentinţă greşită va fi prins mai devreme sau mai târziu. Obiceiul lui, cu mult mai sigur, era să ia mită de ambele părţi şi să decidă apoi pe temei absolut legal. Asta îi aduse o profitabilă reputaţie de impartialitate."


"Nu pierdea niciodată ocazia să îşi pună în seamă faptele bune când o putea face fără inconveniente. În ochii lui faptele bune erau ca un fel de depozit în bancă, ce creştea în permanenţă. Orice peşte lăsat liber în apa râului, orice dar făcut unui preot îl apropia cu încă un pas de Nirvana. "

(George Orwell- Zile birmaneze)

Cafe Cinemateca sau cum am fost eu obligată să fumez...

...pasiv, ce-i drept.

Cinemateca Eforie are un foarte interesant aranjament spaţial care imi cere rapid reorganizarea schemelor mele mentale despre cum trebuie sa fie un spatiu destinat unui eveniment precum One World Romania.
Banuiesc ca logica supravieturii cinematecii e cea care a dictat un astfel de ansamblu de elemente constrastante: casa de bilete usor prafuită vs. barul fancy, fetele care te asteaptă la intrare să te informeze despre eveniment, plăcute şi cu alură uşor hippie-like vs. muzica pop şi luminile de discoteca. Si fumul de tigară.

Pentru cei care sunt clienţi ai barului, fumul nu pare să fie decât o problemă a propriei alegeri. Pentru clienţii cinematecii, fumul nu mai e o alegere. În distanţa de 30 metri pe care o parcurgi de la intrarea în bar/ intrarea în cinematecă (e una singură) şi intrarea în sala de proiecţie, te impregnezi considerabil. Contra-argumentul ar putea fi faptul că durează foarte puţin să parcurgi distanţa respectivă şi atunci nu ar avea impact prea mare. Şi totuşi, parcă ar trebui să fie şi decizia mea asta.

Logistic vorbind, structura nefastă a barului asigură situaţia de mai sus : nu există o separare precisă între fumători şi nefumători(= "fumul să nu circule între cele două zone"), cel mai probabil sistemul de aerisire e prost, nu există o intrare separată pentru sala de cinema, mai mult, elementele barului cu cele ale cinematecii se întrepătrund: spaţiul pentru fumători se află în drum spre sală, casa de bilete e lângă bar, baia e comună pentru bar şi pentru cinema.

Eu mă mai gandesc la următoarele situaţii alternative. Primele 2: întrebări-experimente (ca soluţii un pic nerealiste, totuşi); următoarele două: soluţii la îndemână care probabil nu se vor concretiza prea curând.

1. Dacă un client al barului, fumător, alege să meargă la cinematograf şi un client al cinematecii, nefumător, nu alege să fumeze pasiv, dar e forţat de împrejurări să o facă, ar trebui să plătească amândoi aceeaşi sumă pentru un bilet, luând în considerare cele expuse anterior?
2. Sau, pentru că punctul 1 e problematic din punct de vedere etic, dacă eu nu am altă modalitate de a ajunge în sala aceea, decât fumând distractiv-pasiv cam 1-2-3 minute, n-ar trebui să mi se ofere un discount petru bilet (indiferent de statutul meu de fumător/nefumător)? Sau poate că biletul a fost, de fapt, 8 lei, iar ei au făcut reducere de 2 lei, oferind biletele la pret de 6. Nu, nu cred :).
3. O intrare separată în sala de cinema ar schimba situaţia fără modificări substanţiale ale barului.
4. Reorganizarea barului în aşa fel încât spaţiul pentru fumători să nu se mai regăsească în drum spre intrarea in sală.

Dar pe lângă fumatul rapid am mai făcut ceva: m-am bucurat de seria de filme documentare despre drepturile omului, iniţial privind sceptic şi crezând că se vor limita la o viziune profund militantă şi atât. M-au suprins însă destul de plăcut abordările ce ţinteau explicaţii cauzale ale proceselor de încălcare a acestor drepturi. O combinaţie plăcută şi echilibrată între umanism şi obiectivitatea sociologică a explicaţiei.

Şi, în mod paradoxal, m-am dus la un festival pe tema drepturilor omului cu un exemplu concret de încalcare a propriului meu drept, acela de a-mi proteja sănătatea, nefumând. Ca să vezi!